Ain't no sunshine

Puneți-mi lanțuri și cătușe!!!

Mă și gândeam ce pericol reprezint eu pentru propria persoana,cât de mult mă detest uneori, cât rau pot să-mi fac, ca să descopăr azi că defapt sunt un pericol chiar și pentru alții. Nu pot să înțeleg. E absurd. Un prieten tocmai mi-a mărturisit că motivul pentru care a întrerupt a mai conversa cu mine, ca să nu mai vorbim de întâlniri la o cafea și o țigare,era întocmai noua lui iubită. Măcar de aș fi făcut ceva, de aș fi amenințat în vreun fel relația celor doi.Și culmea nu-i prima oară când mi se întâmplă. Poate mi-e scris ceva în frunte?! Mi-e greu să înțeleg cum fiecare prezență feminină în preajma lui reprezintă un pericol. Nu suntem nici mai mult nici mai puțin de niște biete animale ce își apară prada. Pentru noi persoana iubită nu e decât o bucată de carne, ce trebuie păstrată cu orice preț. Și cică iubim și respectăm persoana de lângă noi. Și mai vrem și egalitate. Cum să ofere un bărbat egalitate când tu nu faci nici mai mult nici mai puțin de ai fura un drept și de-al face inferior ție. Are dreptul la propria viață, la propria lui libertate. Chiar e nevoie să ne tratăm partenerii ca pe niște obiecte?Nu vreau să fiu prea critică.În fond poate e peste puterea mea de înțelegere. Am avut și eu relații. Și pot să spun că n-am fost perfectă, însă am lăsat partenerul să trăiască și am avut pretenția să mă lase să trăiesc. Nu cred ca am cerut prea mult.Îmi iubesc libertatea și vreau să mă bucur de ea. Dar poate eu sunt cea absurdă.Poate nu știu să iubesc. Dar dacă asta înseamnă ’a iubi’ prefer să ma scutească. Cum să lași partenerul să socializeze cu persoane de sex feminin?Cum poți să faci asta? Dar asta e alegerea mea. Ce e rău in faptul că nu vreau sa mă gândesc că ar putea fi mai mult între el și amicele lui?Nu pot sa spun că am avut încredere, dar nici nu m-am stresat.Și în fond suntem liberi să facem schimbări, și să alegem ce e mai bun, și ce ni se potivește cel mai bine. Iar noi toți suntem destul de capabili să închidem ochii la  ’trădare’ sau să mergem mai departe fără ei. Iar cine vrea să fie înlănțuit sau să înlănțuiască, n-are decât.E opțiunea fiecăruia... 

Asta-i viața?

O cafea amară.Așa cum e cafeaua așa îmi e și viața.Plină de tristețe și dezamăgire.Mereu,mereu aceleasi lucruri.Nu poți să guști măcar o clipă din dulcețea fericirii,că totul trebuie să se amărască.Poate că ar trebui să schimb cafeaua.Dar daca schimb felul în care-mi beau cafeaua,iar viața îmi rămâne la fel atunci cu siguranță o să fiu din nou dezamăgită.Cafeauă are un măcar un efect-ma scoală și din morți dacă-i nevoie,dar viața...are? Apropo de dezamăgiri și viață- combinația ideală în doze mari să te bage la nebuni. Cred că "Scoala Vieții" îți dă o "lecție". O lecție de viață ce cu toții am simțit-o și-o s-o mai simțim mult timp de acum încolo. La "British Independent Film" în 2004 "School of Life" câștigă premiul pentru cel mai bun scurt-metraj. Dincolo de arta cinematografică, mesajul transmis reușește să capteze mintea oricărei grupe de audiență. Filmul ridică întrebări dar oferă și răspunsuri.Dar totuși... Asta-i viața?

Mi-e dor!

Nici nu-mi dau seama bine ce simt.Cred că e dor.Mi-e dor de tine.Mi-e dor de zâmbete.Mi-e dor de lacrimi. Mi-e dor de vorbe,de cuvinte.De ironii,de gânduri calde...Mi-e dor de soare. Aș vrea să uit.Dar cum să uiți ceva ce-ți place? N-am înteles niciodată,cum,atunci când ții o dietă, nemai mâncând un aliment îi poți uita gustul? Ciudat... eu n-am reușit. Si nu cred ca voi reuși vreodată să uit ceva ce-mi place.Poate doar dacă s-a stricat.Dacă s-a alterat lăsându-mi un gust amar.Atunci da,pot uita sau pot să nu-l mai vreau.Dar dacă ultimul gust avut a fost unul  pe placul simțurilor mele,mi-e greu să cred că nu-mi voi aminti savoarea.Că nu-mi voi mai dori să simt măcar o dată gustul. Și dacă îți mai e si interzis? Hm!mi-e atââââââât de dor de tine chiar dacă știu că n-o să te mai gust.

LOVE

"Love makes you soul crawl out from its hiding place."

I dreamed a dream